27 iulie 2006
Pentru mine, care sant pentru a nu stiu cata oara in Venetie, e un mister cum de fiecare data o redescopar, vad locuri noi pe langa care am trecut, totusi, de nenumarate ori fara sa le observ, ori chestii care candva m-au deranjart acum imi fac placere.
Cumva, Venetia a devenit pentru mine un loc ce ma atrage cum ma atrag locurile copilariei. Nu sant nascut aici, nu am stramoasi venetieni(poate doar romani) si am ajuns pentru prima oara in acest mirific loc acum patru, cinci ani.
Am hotarat sa mergem cu autobuzul din comoditate si chiar din considerente materiale. Ne-ar fi costat benzina, autostrada si parcarea(trei euro/ora) peste cincizeci de euro. Asa, cu cincisprezece euro, doua pers Padova-Venetia dus intors, am reusit sa economisim ceva pentru suveniruile lui Mihai, fiul meu, care e la prima vizita in frumosul oras. Inca inainte de a intra, dincolo de calea ferata ce merge paralel cu soseaua, prin stanga acesteia, se vad cladirile caramizii ce se ridica chiar din apa adriaticei, a carei apropiere se simte in aer inca de departe. Traversam Ponte della Liberta. Statia terminus a autobuzului, Piazzale Roma, e ticsita de turisti. Coboram. Mihai nu-si poate ascunde emotia. E normal. A auzit, a citit, a vazut atatea despre Venetia in poze si filme, ale altora cat mai ales ale familiei, incat locul ii pare oarecum familiar. Iesim din acea aglomeratie si hotaram sa ne indreptam catre piata San Marco. Mihai imi arata razand un carton, langa taraba unui comerciant de suveniruri, pe care acesta scrisese de mana cu marker "San Marco"si desenase o sageata indicatoare. Cred ca el, fiind primul in calea turistilor, era exasperat de cei ce-i cereau informatii si cum majoritatea cautau acelasi obiectiv, a rezolvat problema in acest mod. In oras sant placute indicatoare pentru aproape tot ce doresti sa vezi, insa aici chiar nu era. Daca unul nu vedea cartonul si-l intreba totusi, nu-i raspundea ci arata spre cartonul indicator. Cine a fost in Venetia pentru prima oara, nu isi mai poate amintii cu luciditate totul. Poate il ajuta pozele sau filmele facute. Ai o stare de euforie, explicabila prin faptul ca tu esti cel ce calca intr-un loc visat, pozat, descris de atatea ori. Aproape ca nu-ti vine sa crezi decat dupa ce nu mai esti acolo. Vrei sa vezi totul. Toti sunt fascinati. Toti turistii. Localnicii trec aproape neobservati. Ei respecta tot ce inseamna turisti si turism, pentru ca turismul e aici o industrie, dar ce zic eu industrie, e o arta. Fiind un loc in care intalnesti din toate natiile pamantului, te astepti sa vezi si obiceiuri mai putin placute. Dar nu. Nu am vazut oameni necivilizati, nu am vazut oameni aruncand pe jos gunoi, sa scuipe, sau sa injure. Daca pe vreun pod mai ingust, ce traverseaza unul dintre multele canale, vrei sa fotografiezi pe cel ce e cu tine, toti ceilalti, fara a fi instruiti de cineva, vor trece neaparat prin spatele tau si daca locul nu le permite, vor astepta cele cateva secunde rabdatori. Sunt unele locuri in Venetia ce nu pot fi egalate in frumusete de nimic: palate, muzee, binecunoscutele canale, gondolele ce sunt intradevar unice in lume. Sunt anumite scene ce par bizare unui turist. Oameni asteptand in statii venirea vaporetelor ce asigura legatura dintre insule, salupe taxi, de politie, sau ambulante... La inceput, cum spuneam, esti fascinat si tranchilizat de emotie. Starea de euforie nu iti permite sa vezi prea mult dar totul e minunat. Am locuit o vreme pe una din insule: Pelestrina. Laguna venetiana e protejata de o bariera formata de aceasta insula ingusta si lunga de vreo zece, cinsprezece km, intre Chioggia si Lido. Aceasta bariera permite apei din canale sa fie la nivel stabil in mai toata perioada anului. Cu unele exceptii. Cum spuneam, locuind acolo, eram nevoit sa fac zilnic naveta cu vaporetul spre Venetia si apoi sa merg mai departe unde aveam treaba. In primele vizite, turist fiind, nu sesizezi mirosul apei din canale, umezeala... Cu timpul insa, te obisnuiesti cu ele si nu le mai observi, sau nu te mai deranjeaza. Sunt cladiri cu aspect jalnic, cosuri de gunoi suprapline si cu gunoi pus in jurul lor, multe tarabe cu lucruri ce la noi se numeau"turcisme"(la ei nu stiu cum se numesc), de la unele articole de imbracaminte ieftine si obiecte facute manual(mai mult sau mai putin), pana la masti si cristale de Murano si Burano. In Venetia tot ce e de sticla poarta eticheta "Murano". E adevarat ca insula e la doi pasi, insa nu stiu daca totul e de acolo. Am vazut, trecand pe stradute inguste de doar aproape doi metri (apropos, aici e si cea mai mica strada din lume), rufe intinse la usa. Ca ciudatenii pentru mine, am remarcat gondolieri ce poarta pantofi Nike, vorbesc la telefon mobil, sau asculta muzica in casti, de la mp3. I-am vazut certandu-se pe clienti si injurandu-se fara nici o jena. Un comert clandestin, oarecum tolerat de autoritati(practicat in multe orase turistice italiene), e vanzarea pe jos sau din mana, a unor genti, curele, portofele, facaturi dupa "Fendi", "Luis Vuitton", etc, la preturi pornind de la cinci-zece euro, de catre marocani(marochini cum le zic ei). Ciudat mi s-a parut si sa vad pe stradute frecventate numai de turisti, magazine de computere. Cine isi ia computer de la venetia? Nu-mi place sa caut pete in soare, remarcand unele mici ciudatenii intr-un loc ce abunda de alte lucruri minunate, dar despre astea nu prea se scrie. Chiar in presa locala, de ceva timp e o campanie ce critica gondolierii, pentru ca au deviat de la culorile si acesorizarile traditionale, spre kitch, lucru greu de acceptat la niste mari iubitori de traditii, precum italienii. Fiul meu Mihai, s-a oprit la aprope fiecare vitrina, m-a tarat in toate magazinele de haine, de pantofi, bijuterii, ceasuri, de suveniruri... A probat zeci de masti, de la zece la trei sute de euro. Acum, totusi, sunt mai putine masti, dar in perioada carnavalului (primavara, prin martie) e plina Venetia. Opere de arta, sau simple cartoane cu paiete, pentru orice buzunar. Venetia nu e in loc pe care sa il vezi cateva ore, ci la care e musai sa revii de mai multe ori. La prima vizita se ramane cu: poze, filmari, masti, obiecte din sticla de Murano, Gondole, Piata San Marco, porumbei... Nu poti vizita din lipsa de timp: muzee, expozitii, insulele. Nu poti participa la spectacole de opera, teatru. Nu poti ramane seara, sa vezi ce minunata e Venetia noaptea, decat daca esti cu masina personala, ori localnic, ori cazat la un hotel din oras.
Am avut ghinionul sa fie o zi caniculara, cum e de fapt in toata Europa in aceasta perioada, dar cu sucuri si inghetate nici nu am simtit caldura. Dupa 6 ore de mers pe jos, de pozat, filmat, admirat, cascat gura si vizitat tot ce poate fi vizitat in acest interval, ne-am indreptat spre casa. Cand am ajuns in Padova pe Mihai nu-l mai mira nimic. Parca era alt om. Sincer! Cand vezi de aproape un vulcan, nu te mai impresioneaza un foc de tabara. Nu se mai mira de faptul ca in jurul nostru auzea vorbindu-se romaneste, chiar mai mult decat se astepta, nu mai ramanea cu gura cascata la femeile ce fumau pe strada(ceea ce in Romania nu prea vezi), la coloane de masini si autobuze ce rulau incet, pe strazi inguste, fara sa claxoneze la scuterul din fata lor. Nu se mai mira nici la vederea zecilor de bicicliste si scuteriste elegante, ce daca ar fi fost la noi,ar fi starnit, cu fustitele lor scurte, cel putin exclamatile barbatilor. Nu se mai mira nici la lejeritatea cu care se imbraca italienii in ocazii neprotocolare, ei, cei ce fac moda, neasortand nimic cu nimic, mergand in slapi, sort si maiou prin centrul orasului. Fete cu tocuri si rochii elegante pe bicicleta. Acum si-a mai revenit! Nu se obisnuieste insa cu fructele de mare, dar e cucerit de pizza, vinul si inghetata italienilor. Nu-i vine sa creada ca in 3 saptamani a vazut doar cateva fete frumoase(si nu stia daca erau italience). Concluziile lui? Venetia e intre cele mai frumoase locuri pe care le-a vazut vreodata. Romancele sunt, intradevar, cele mai frumoase femei.
P.S. Acest text nu se vrea o lucrare literara, ci insemnarile unei zile din vacanta mea de vara 2006.
Cumva, Venetia a devenit pentru mine un loc ce ma atrage cum ma atrag locurile copilariei. Nu sant nascut aici, nu am stramoasi venetieni(poate doar romani) si am ajuns pentru prima oara in acest mirific loc acum patru, cinci ani.
Am hotarat sa mergem cu autobuzul din comoditate si chiar din considerente materiale. Ne-ar fi costat benzina, autostrada si parcarea(trei euro/ora) peste cincizeci de euro. Asa, cu cincisprezece euro, doua pers Padova-Venetia dus intors, am reusit sa economisim ceva pentru suveniruile lui Mihai, fiul meu, care e la prima vizita in frumosul oras. Inca inainte de a intra, dincolo de calea ferata ce merge paralel cu soseaua, prin stanga acesteia, se vad cladirile caramizii ce se ridica chiar din apa adriaticei, a carei apropiere se simte in aer inca de departe. Traversam Ponte della Liberta. Statia terminus a autobuzului, Piazzale Roma, e ticsita de turisti. Coboram. Mihai nu-si poate ascunde emotia. E normal. A auzit, a citit, a vazut atatea despre Venetia in poze si filme, ale altora cat mai ales ale familiei, incat locul ii pare oarecum familiar. Iesim din acea aglomeratie si hotaram sa ne indreptam catre piata San Marco. Mihai imi arata razand un carton, langa taraba unui comerciant de suveniruri, pe care acesta scrisese de mana cu marker "San Marco"si desenase o sageata indicatoare. Cred ca el, fiind primul in calea turistilor, era exasperat de cei ce-i cereau informatii si cum majoritatea cautau acelasi obiectiv, a rezolvat problema in acest mod. In oras sant placute indicatoare pentru aproape tot ce doresti sa vezi, insa aici chiar nu era. Daca unul nu vedea cartonul si-l intreba totusi, nu-i raspundea ci arata spre cartonul indicator. Cine a fost in Venetia pentru prima oara, nu isi mai poate amintii cu luciditate totul. Poate il ajuta pozele sau filmele facute. Ai o stare de euforie, explicabila prin faptul ca tu esti cel ce calca intr-un loc visat, pozat, descris de atatea ori. Aproape ca nu-ti vine sa crezi decat dupa ce nu mai esti acolo. Vrei sa vezi totul. Toti sunt fascinati. Toti turistii. Localnicii trec aproape neobservati. Ei respecta tot ce inseamna turisti si turism, pentru ca turismul e aici o industrie, dar ce zic eu industrie, e o arta. Fiind un loc in care intalnesti din toate natiile pamantului, te astepti sa vezi si obiceiuri mai putin placute. Dar nu. Nu am vazut oameni necivilizati, nu am vazut oameni aruncand pe jos gunoi, sa scuipe, sau sa injure. Daca pe vreun pod mai ingust, ce traverseaza unul dintre multele canale, vrei sa fotografiezi pe cel ce e cu tine, toti ceilalti, fara a fi instruiti de cineva, vor trece neaparat prin spatele tau si daca locul nu le permite, vor astepta cele cateva secunde rabdatori. Sunt unele locuri in Venetia ce nu pot fi egalate in frumusete de nimic: palate, muzee, binecunoscutele canale, gondolele ce sunt intradevar unice in lume. Sunt anumite scene ce par bizare unui turist. Oameni asteptand in statii venirea vaporetelor ce asigura legatura dintre insule, salupe taxi, de politie, sau ambulante... La inceput, cum spuneam, esti fascinat si tranchilizat de emotie. Starea de euforie nu iti permite sa vezi prea mult dar totul e minunat. Am locuit o vreme pe una din insule: Pelestrina. Laguna venetiana e protejata de o bariera formata de aceasta insula ingusta si lunga de vreo zece, cinsprezece km, intre Chioggia si Lido. Aceasta bariera permite apei din canale sa fie la nivel stabil in mai toata perioada anului. Cu unele exceptii. Cum spuneam, locuind acolo, eram nevoit sa fac zilnic naveta cu vaporetul spre Venetia si apoi sa merg mai departe unde aveam treaba. In primele vizite, turist fiind, nu sesizezi mirosul apei din canale, umezeala... Cu timpul insa, te obisnuiesti cu ele si nu le mai observi, sau nu te mai deranjeaza. Sunt cladiri cu aspect jalnic, cosuri de gunoi suprapline si cu gunoi pus in jurul lor, multe tarabe cu lucruri ce la noi se numeau"turcisme"(la ei nu stiu cum se numesc), de la unele articole de imbracaminte ieftine si obiecte facute manual(mai mult sau mai putin), pana la masti si cristale de Murano si Burano. In Venetia tot ce e de sticla poarta eticheta "Murano". E adevarat ca insula e la doi pasi, insa nu stiu daca totul e de acolo. Am vazut, trecand pe stradute inguste de doar aproape doi metri (apropos, aici e si cea mai mica strada din lume), rufe intinse la usa. Ca ciudatenii pentru mine, am remarcat gondolieri ce poarta pantofi Nike, vorbesc la telefon mobil, sau asculta muzica in casti, de la mp3. I-am vazut certandu-se pe clienti si injurandu-se fara nici o jena. Un comert clandestin, oarecum tolerat de autoritati(practicat in multe orase turistice italiene), e vanzarea pe jos sau din mana, a unor genti, curele, portofele, facaturi dupa "Fendi", "Luis Vuitton", etc, la preturi pornind de la cinci-zece euro, de catre marocani(marochini cum le zic ei). Ciudat mi s-a parut si sa vad pe stradute frecventate numai de turisti, magazine de computere. Cine isi ia computer de la venetia? Nu-mi place sa caut pete in soare, remarcand unele mici ciudatenii intr-un loc ce abunda de alte lucruri minunate, dar despre astea nu prea se scrie. Chiar in presa locala, de ceva timp e o campanie ce critica gondolierii, pentru ca au deviat de la culorile si acesorizarile traditionale, spre kitch, lucru greu de acceptat la niste mari iubitori de traditii, precum italienii. Fiul meu Mihai, s-a oprit la aprope fiecare vitrina, m-a tarat in toate magazinele de haine, de pantofi, bijuterii, ceasuri, de suveniruri... A probat zeci de masti, de la zece la trei sute de euro. Acum, totusi, sunt mai putine masti, dar in perioada carnavalului (primavara, prin martie) e plina Venetia. Opere de arta, sau simple cartoane cu paiete, pentru orice buzunar. Venetia nu e in loc pe care sa il vezi cateva ore, ci la care e musai sa revii de mai multe ori. La prima vizita se ramane cu: poze, filmari, masti, obiecte din sticla de Murano, Gondole, Piata San Marco, porumbei... Nu poti vizita din lipsa de timp: muzee, expozitii, insulele. Nu poti participa la spectacole de opera, teatru. Nu poti ramane seara, sa vezi ce minunata e Venetia noaptea, decat daca esti cu masina personala, ori localnic, ori cazat la un hotel din oras.
Am avut ghinionul sa fie o zi caniculara, cum e de fapt in toata Europa in aceasta perioada, dar cu sucuri si inghetate nici nu am simtit caldura. Dupa 6 ore de mers pe jos, de pozat, filmat, admirat, cascat gura si vizitat tot ce poate fi vizitat in acest interval, ne-am indreptat spre casa. Cand am ajuns in Padova pe Mihai nu-l mai mira nimic. Parca era alt om. Sincer! Cand vezi de aproape un vulcan, nu te mai impresioneaza un foc de tabara. Nu se mai mira de faptul ca in jurul nostru auzea vorbindu-se romaneste, chiar mai mult decat se astepta, nu mai ramanea cu gura cascata la femeile ce fumau pe strada(ceea ce in Romania nu prea vezi), la coloane de masini si autobuze ce rulau incet, pe strazi inguste, fara sa claxoneze la scuterul din fata lor. Nu se mai mira nici la vederea zecilor de bicicliste si scuteriste elegante, ce daca ar fi fost la noi,ar fi starnit, cu fustitele lor scurte, cel putin exclamatile barbatilor. Nu se mai mira nici la lejeritatea cu care se imbraca italienii in ocazii neprotocolare, ei, cei ce fac moda, neasortand nimic cu nimic, mergand in slapi, sort si maiou prin centrul orasului. Fete cu tocuri si rochii elegante pe bicicleta. Acum si-a mai revenit! Nu se obisnuieste insa cu fructele de mare, dar e cucerit de pizza, vinul si inghetata italienilor. Nu-i vine sa creada ca in 3 saptamani a vazut doar cateva fete frumoase(si nu stia daca erau italience). Concluziile lui? Venetia e intre cele mai frumoase locuri pe care le-a vazut vreodata. Romancele sunt, intradevar, cele mai frumoase femei.
P.S. Acest text nu se vrea o lucrare literara, ci insemnarile unei zile din vacanta mea de vara 2006.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu